Francezul Jean-Charles de Castelbajac a fost ales pentru a crea veșmintele și ornamentele liturgice purtate de episcopi, preoți, diaconi și canonici la slujbele de redeschidere a marii catedrale.
Potrivit diecezei de Paris, citată de agenția France Presse, designerul în vârstă de 74 de ani se va alătura atelierului Notre-Dame ce a renovat catedrala devastată de un incendiu în aprilie 2019. Circa 250 de companii și sute de restauratori participă la acest proiect, intrat în faza finală înainte de redeschiderea programată înainte de sfârșitul acestui an.
Tot Jean-Charles de Castelbajac a creat, în 1997, veșmântul liturgic curcubeu purtat la Ziua Mondială a Tineretului de Papa Ioan Paul al II-lea.
Conform oficialilor, pentru redeschiderea Notre-Dame de Paris, alegerea diecezei „se înscrie în dorința de a îmbina simplitatea nobilă a liturghiei, solemnitatea acestui loc emblematic și elanul unei creații contemporane”. Totodată, De Castelbajac a declarat: „Am simțit ca o realizare faptul că am fost invitat să mă alătur renașterii Notre-Dame. Am conceput această garderobă ca pe un stindard care flutură în vânt într-un moment în care oamenii sunt din ce în ce mai mult în căutare de sens”.
Jean-Charles de Castelbajac, pe lângă propria sa marcă, a fost director artistic al casei Benetton până în urmă cu doi ani. Opera lui avangardistă și multidisciplinară, plasată undeva între modă, design și artă, este marcată de heraldică și de arta pop bazată pe culorile primare: albastru, galben, roșu, după cum este descries de ale mari personalități din lumea modei.
